„Multumesc, iarta-ma, te iubesc…”

Mi-am pus de atatea ori intrebarea: Cum ar fi fost daca? incat acum inutilitatea ei este foarte evidenta. Si totusi inca o am in subconstient… e acolo si imi distrage atentia. Acesta pare sa fie rolul ei, acela de “ispita a trecutului”.

Poetii romantici vedeau in melancolie o sursa eterna de inspiratie, pentru ei tristetea avea ceva frumos , era “tortura” pentru suflet de care aveau nevoie. Totusi polaritatea dintre bine-rau e atat de relativa. Dar cum poti merge inainte daca privirea ta e mereu orientata inapoi? Inevitabil risti sa te lovesti brusc de ceva.

Asa mi s-a intamplat si mie. Privind foarte mult inapoi m-am lovit de “un stalp” aflat inaintea mea. Daca as fi privit inainte, acel stalp putea fi evitat. In asta se masoara loviturile vietii, acele lovituri care ne zdruncina putin cu scopul de a ne trezi si cu intrebarea: „Hei, ce crezi ca faci?”. Din pacate noi le numim incercari ale sortii nemeritate si ne consideram niste victime pentru simplul fapt ca ne simtim loviti, dar daca ne-am deschide putin ochii, am observa ca acea lovitura tot de actiunea noastra e produsa.

Se pune intrebarea: daca mi-am invatat lectia de ce continui sa privesc spre trecut? Poate ca asta presupune o alta lectie pe care trebuie sa o inveti chiar acum…Si sa nu uitam de teama, ea fiind cea care-si incearca norocul cu tine de fiecare data cand are ocazia. Cand nu-ti place ce vezi in prezent si ti-e teama de necunoscut, preferi refugiul trecutului pe care il transformi intr-o cochilie in care vrei sa stai ascuns pentru ca te simti protejat. De fapt aceasta protectie e doar o iluzie.

Foto:  Mistress’f

E nevoie sa precizez ca daca privirea ta va fi deseori indreptata spre ce a fost, mai devreme sau mai tarziu acel ceva va aparea in viata ta sub o forma mai mult sau mai putin placuta si va lovi. Cu alte cuvinte, acel ceva din trecut peste care nu poti trece va reactiona si se va materializa din nou in viata ta, doar ca de data aceasta experienta va fi chiar dureroasa.

Acelasi lucru se intampla cu iertarea. Daca nu poti ierta inseamna ca esti cu fata intoarsa spre ce a fost si e de-a dreptul imposibil sa inaintezi fara sa te lovesti. Imagineaza-te mergand printr-o padure deasa cu multi copaci si cu fata intoarsa in spate spre urmele tale. Mai devreme sau mai tarziu ori vei da cu capul de vreun copac, ori te vei zgaria foarte puternic, ori vei cadea intr-un sant pe care nu l-ai vazut. Cel mai grav e cand iti prinzi piciorul intr-o capcana pentru animale. Asa ajungem noi sa cadem in capcana vietii intinsa de problemele altora. Imagineaza-ti cum ar fi daca tu de fapt vrei sa urci pe un munte? L-ai putea urca cu ochii in jos? Unui om care are rau de inaltime i-ar fi imposibil sa urce privind in jos, deoarece mai degraba sau mai tarziu va aluneca si va cadea.

Lipsa iertarii e acea capcana de care spuneam. A nu ierta te duce la un blocaj, energia nu mai poate sa circule libera prin corp, ea cade in capcana a ceea ce a fost si genereaza chiar boala. Orice blocaj duce la degenerare. Daca nu poti sa ierti, inseamna ca esti inca ancorat in trecut, daca esti in trecut inseamna ca o mare parte din energia ta e acolo in trecut. Iti pierzi energia finantand ceva ce a fost. Si atunci nu intamplator te trezesti ca nu mai ai energie pentru cine esti tu in prezent si pentru ce vrei sa faci.

Cand vorbesc de iertare nu ma refer doar la iertarea altora, ci si la iertarea de sine. De ce uneori e mai usor sa-i iertam pe altii decat pe noi insine? In realitate nu-l poti ierta pe celalalt cu adevarat atat timp cat nu te poti ierta pe tine insuti. Daca tie nu-ti poti ierta o fapta i-o poti ierta celuilalt fara sa-l judeci? E valabil si invers. Daca tie ti-ai iertat ceva, atunci ii poti ierta si celui de langa tine care a gresit.

„Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intreg Universul”. Cu alte cuvinte, inainte de a cunoaste Universul, asigura-te ca te cunosti pe tine. Inainte de a-i cere Domnului iertare si iubire, verifica daca te ierti si te iubesti mai intai pe tine. Nu poti trece mai departe fara a trece intai prin tine. Nu poti ajunge la ceialalti decat prin tine. Tu esti poarta catre iubire, iertare, compasiunea, cunoastere. Tu esti poarta catre divin.

Articol scris de Adela Moldovan.

In viata toti trecem printre multe procese de transformare, care pot fi declansate de o persoana din jurul nostru, de o carte, de un anumit eveniment din viata noastra etc. Aceste evenimente ne forteaza sa ne adaptam la schimbare.

Ceea ce cautam noi toata viata…

… pare atat de simplu: sa fim in acord cu noi, sa ne descoperim pe noi si sa ne traim viata in acord cu valorile si convingerile noastre, adaptandu-ne comportamentul la mediul inconjurator suficient cat sa nu ne pierdem identitatea, folosindu-ne capacitatile si potentialul pe care il avem si reusind in acest fel sa ne atingem obiectivele in viata.

Sa iti dai seama cine esti, ce iti doresti si ce te face fericit este un proces destul de lung. Toti avem impresia ca stim aceste lucruri si ne dam seama, abia dupa ce le-am obtinut, ca ele nu ne aduc nicio satifactie, deci nu erau conforme cu valorile si convingerile noastre, cu noi, cei goi de ambalaje.

Sa te regasesti pe tine poate fi un proces dureros pentru ca de cele mai multe ori construim ceva pe nisipuri miscatoare. Nu reusim sa aducem in planul constientului adevaratele noastre valori, convingeri, nu ne cunoastem capacitatile si ne lasam influentati de dorintele celor din jur.

Drumul spre devenirea noastra este unul plin de hartoape dar acestea se afla in calea noastra tocmai ca sa ne provoace sa gasim in noi ceea ce altfel nu am fi cautat. In astfel de situatii afli de fapt ca tu poate dispui de niste calitati la care nici macar nu te-ai gandit, descoperi ceva ce mocnea in tine dar nu ai stiut ca exista si mai ales “ceva” care te reprezinta cu adevarat.

Pe acest drum spre devenirea noastra nu suntem nici ce am fost si nici nu am descoperit inca cu adevarat cine suntem, iar asta ne face foarte confuzi si de cele mai multe ori alegem sa nu reactionam in niciun fel, in loc sa fim proactivi si sa sapam adanc in sufletul nostru.

Foto: Stuck in Customs

Spre exemplu atunci cand dorim sa facem o schimbare profesionala ne intrebam:

• In ce tip de organizatie ne-ar placea sa lucram? Mica sau mare? Multinationala sau autohtona?

• Cautam informatii despre aceea organizatie si vizualizam cum ne-am simti noi acolo, cum ne-am adapta, ce rol am detine acolo?

• Ne gandim care sunt convingerile si valorile pe care le avem si incercam sa vedem daca sunt conforme cu ale organizatiei unde vrem sa lucram.

• Analizam potentialul nostru, aptitudinele noastre pe care le-am acumulat de-a lungul carierei si ne gandim cum am putea contribui in noua conjunctura dar si ce alte capacitati mai trebuie sa dezvoltam.

• Ne gandim cum obisnuim sa facem anumite lucruri, cum ne comportam in anumite situatii, ce ne caracterizeaza de fapt.

• Totul, sistemul nou in care intram, convingerile si valorile pe care le traim, capacitatile pe care le avem, comportamentul nostru trebuie sa se adapteze la noul mediu pentru ca noi sa ne regasim in noul loc de munca.

Oare cati dintre noi am constientizat acest proces si ne-am pus aceste intrebari inainte de schimbarea locului de munca?!

Sau daca am facut-o am facut-o artificial si dupa o vreme ne-am dat seama ca: desi am crezut ca ne place sa lucram intr-o multinationala, preferam sa lucram in companii autohtone, desi am crezut ca avem acele calitati necesare pentru noul loc de munca, descoperim ca acestea ne frustreaza si nu ne aduc nicio satisfactie, descoperim ca modul in care ne comportam noi in mod obisnuit nu se poate nici cum adapta noului mediu. Cred ca vi s-a intamplat acest lucru macar o data in viata.

Odata ce constientizezi acest proces si scoti la iveala adevaratele tale dorinte iti dai seama ca TU alegi daca pastrezi pe tine niste haine care nu te reprezinta sau dupa ce ai aflat ce e acolo in sufletul tau dezgolit de ambalaj, iti croiesti niste haine care nu numai ca iti vin bine dar care te pun in valoare si te fac sa te simti implinit.

Voi incheia cu un citat care mi-a placut enorm:

Don’t go the way life takes you, take life the way you want to go.

Articol publicat de Delia Muresan pe Empower in data de 01 Noiembrie 2008.

In ziua de azi cand toti suntem grabiti sa ajungem undeva si totdodata nicaieri, m-am intrebat daca mai avem timp si pentru suflet. Traim intr-o societate materialista unde banul este lucrul cel mai de pret. Daca ai castiga la o loterie o suma mare de bani si ai intreba pe cei din jur ce ar face cu ei, ar insira o lista de lucruri pe care le-ar cumpara.

Avem ceva mai de pret decat banul, si anume timpul!

Daca suntem atat de atenti cum cheltuim banii de ce nu suntem atenti cum ne folosim timpul?! Sunt momente unice in viata pe care le irosim in loc sa ne hranim sufletul.

Veti spune, dar trebuie sa muncesc, trebuie sa am grija ca cei din jur sa aiba tot ce le trebuie. Dar te-ai gandit ca daca iti hranesti sufletul vei fi mai multumit, vei reusi in toate mult mai usor? Daca nu iti merge bine, daca simti ca totul te irita, ca nu iti ies lucrurile pe care ti le propui, opreste-te… a secatuit izvorul tau de resurse.

Ati intalnit cu siguranta persoane foarte bogate dar cu sufletul gol si nici nu isi mai dau seama de ce sunt atat de nefericiti. Sau ati intalnit persoane care desi nu au bani reusesc sa se bucure de tot ce ii inconjoara si sufletul lor este bogat.

Care este principalul motiv pe care il invocam?

Sunt prea ocupat!

Daca esti intr-o permanenta fuga, iti asumi mai mult decat poti duce, te agiti din orice, ceea ce faci este o corvoada, opreste-te pentru un moment si intreaba-te:

Incotro ma indrept?

Care sunt obiectivele mele?

Ce vreau eu de la viata in general? Sa fac cat mai multe lucruri, sa imi demonstrez cat de mult pot lucra, uneori pana la epuizare? Sa le arat celorlalti ce om de succes sunt?

Nu cat de multe sarcini poti rezolva intr-un timp scurt este important, ci calitatea lor. Pe ce pune pret azi societatea? Pe cantitate, oamenii sunt cu atat mai valorosi cu cat se comporta mai mult ca niste roboti care au ceva de executat si gata. Si cel mai rau este ca ajungem sa ne comportam si noi astfel si nu reusim sa ne schimbam “programarea”.

Cand ai facut ceva ultima data, un proiect spre exemplu, care sa iti faca placere si caruia sa ii dedici toata atentia ta, toata dragostea ta, sa ai sentimentul ca munca ta a fost impecabila si nu facuta pe fuga… si nu cu sentimentul acela ca “am facut ce am putut”?

Foto: .brioso.

Stii unde sa te opresti si cum sa iti hranesti sufletul? In ziua de azi, in goana, mai avem oare curajul de a spune: vreau sa ma bucur de razele soarelui, de un camp de maci, imi pare rau dar prefer sa fac asta decat sa mai muncesc 10 ore!!! Cati facem asta? Ba mai mult ajungi sa te scuzi ca vrei sa te bucuri de lucruri simple, ca si cum ar fi o rusine.

De cele mai multe ori trebuie sa ne imbolnavim fizic, sa fim trantiti la pat de boala ca sa intelegem ca sufletul nostru sufera si trebuie regenerat.

Intreaba-te intotdeauna ce se afla in spatele acelei boli fizice pe care o ai! Exista un mesaj… spre exemplu eu faceam o criza de colecist de stres… am inteles apoi mesajul transmis… si anume sa incep sa imi cunosc limitele, atat pot, atat fac si sa invat sa spun “nu”.

Citisem la un moment dat intr-o carte ca in loc sa trec lucrurile pe care le am de facut in agenda zilnica, sa trec cine vreau sa fiu si cum vreau sa ma simt in timp ce fac acele lucruri. Tu faci ceea ce iti place sau ceea ce faci e o corvoada? Puneti sufletul pe primul loc si nu mai cauta sa iti faci alte ganduri pentru a ignora ceea ce simti. Probleme nu dispar daca tu le ignori, doar se adancesc.

Asadar acorda-ti timp in fiecare zi pentru a-ti hrani sufletul: asculta muzica ta preferata, fa o plimbare in parc, citeste o carte, intalneste-te cu prietenii, fa gesturi spontane si pline de dragoste bucurandu-i pe cei dragi, ai grija de SUFLETUL TAU!

Articol publicat de Delia Muresan pe Empower in data de 9 iunie 2008.