Stii cine esti?
A dărui sau a primi?
O foarte bună metodă care te poate ajuta să te descoperi pe tine însăţi constă în a observa dacă valoarea ta se bazează pe ceea ce dăruieşti altora sau pe ceea ce primeşti. De multe ori, în loc să dăruim cu generozitate şi fără a aştepta ceva în schimb, ne târguim atunci când avem ceva de dat. Dacă te recunoşti în această descriere, înseamnă că te evaluezi după ceea ce primeşti de la alţii. Ţi-a făcut cineva un compliment? „Dumnezeule! Trebuie să fiu foarte bună de vreme ce mi-a spus asta!” Ţi-a dat cineva un cadou? „Probabil că mă iubeşte, de vreme ce-mi face cadouri!” înţelegi? Asta înseamnă să te evaluezi după ceea ce primeşti. Dar în felul acesta sufletul se îmbolnăveşte. Când aştepţi prea mult de la ceilalţi, trăieşti multe emoţii. Iar atunci sufletul tău strigă: „Ajutor!”. În loc să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine, în loc să-i iubim pe cei din jur, avem tot timpul pretenţii de la ei – asta nu este dragoste.
În fiecare zi observă ceea ce dai fără să aştepţi ceva în schimb şi vei afla astfel cât valorezi!
Nu poţi dărui decât ceea ce ai. Vei descoperi că nu mai e nevoie să faci atâtea eforturi ca să-ţi ordonezi viaţa. Lucrurile se aranjează de la sine dacă te concentrezi numai asupra valorii tale şi-ţi dăruieşti dragostea în mod necondiţionat.


-ro.png)



